2 noiembrie 2012

ALDOUS HUXLEY-MINUNATA LUME NOUĂ




  Utopiile, spune Berdiaev, ne apar astăzi mult mai realizabile decât se credea pe vremuri. De aceea în vremurile noastre ne aflăm în faţa unei întrebări destul de chinuitoare: cum să evităm înfăptuirea lor definitivă?... Utopiile sunt realizabile. Viaţa se îndreaptă către utopii. Şi poate că începe un veac nou, un veac în care intelectualii şi pătura cultivată vor visa la mijloacele de a evita utopiile şi de a reveni la o societate neutopică, mai puţin perfecă dar mai liberă.”

Acest motto stă la începutul distopiei Minunata lume nouă, publicată de Aldous Huxley în 1934. Poate, dacă n-aş fi avut neşansa de-a trăi într-o societate cândva utopică, aşa cum a fost totalitarismul comunist, aş putea crede că niciodată o astfel de utopie n-ar fi fost posibil să devină realitate. Marile schimbări prin care trece omenirea de o bună bucată de vreme mă fac să văd în cartea lui Huxley mai mult o previziune a ceea ce ar putea să se întâmple decât un scenariu sf.



 Mai întâi câteva cuvinte despre autorul acestei cărţi: Aldous Leonard Huxley  s-a născut  la 26 iulie 1894  în Godalming, Surrey, Anglia, în celebra familie Huxley. Era fiul scriitorului Leonard Huxley, nepot al renumitului naturalist şi eseist Thomas Henry Huxley şi fratele nu mai puţin celebrului naturalist Julian Huxley. Având o constituţie fragilă, copilul Aldous avea calităţi intelectuale cu mult deasupra celor de vârsta lui. Şi-a început aventura cunoaşterii în laboratorul tatălui său, continuând sub supravegherea mamei sale, Julia Arnold, la Hillside.



Când împlineşte 14 ani, în 1908, trece printr-o adevărată tragedie, pierzându-şi în aceeaşi lună atât mama cât şi sora, pe Roberta. Îşi începe studiile la Eton, însă, fiind suferind de o boală rară (keratitis punctata) care-i afectează vederea, face o întrerupere de 2 ani, după care continuă la Balliol College, Oxford, unde va preda pentru scurt timp literatură. În 1914, fratele său mai mare Noel se sinucide. El rămâne departe de front datorită întunericului în care se afunda de la o zi la alta şi care-i inspiră mai târziu romanul Orb prin Gaza (1936) .



  În 1916 debutează cu volumul de versuri Roata în flăcări, iar în proză, peste patru ani, în 1920, cu volumul de nuvele Limbo. Primul său roman, Galben de crom, apare în 1921. Mare admirator al literaturii franceze, Aldous Huxley s-a format la şcoala lui Voltaire, Diderot, Proust, Baudelaire, Anatole France. O foarte mare pasiune nutrea pentru opera lui Shakespeare, iar dintre contemporani, pentru D.H. Lawrence. A publicat de-a lungul vieţii peste patruzeci de volume, fiind recunoscut ca un scriitor satiric redutabil şi ca un gânditor politic de valoare.

Dintre romanele sale mai cunoscute amintim: Punct şi contrapunct(1928), Minunata lume nouă (1932), Orb prin Gaza (1936), Geniul şi zeiţa (1955).

              

 Se căsătoreşte cu Maria Nys şi în 1937 se mută în California, unde i se refuză acordarea cetăţeniei americane pe motiv că n-a dorit să renunţe la ideile sale pacifiste pentru nişte false convingeri religioase. În cartea sa Scopuri şi mijloace, publicată în 1937, arată că în  civilizaţia modernă, majoritatea oamenilor îşi doreşte o lume a păcii, libertăţii, dreptăţii şi iubirii frăţeşti, însă nu ştie cum s-o pună în practică. Din relaţia cu filozoful indian Krishnamurti şi apropierea de cercul practicanţilor vedanta, rezultă cartea sa fundamentală în materie de spiritualitate, Filozofia eternă (1945), în care analizează operele unor mari gânditori mistici.



 Orbirea sa progresivă l-a determinat să aplice la Metoda Bates pentru creşterea naturală a vederii. Şedinţele de meditaţie şi experienţele căpătate în urma consumării unui drog psihedelic numit mescalină devin material pentru cărţile sale Uşile percepţiei şi romanul Rai şi Iad, devenite celebre în perioada hippie. Titlul eseului (Uşile percepţiei) a inspirat şi numele formaţiei rock The Doors.

În 1955 îi moare prima soţie, iar în 1956 se recăsătoreşte cu scriitoarea Laura Archera. Este diagnosticat cu cancer de laringe în 1960, însă continuă să scrie şi să ţină conferinţe în universităţi americane de prestigiu. După ce în 1936 a primit premiul James Tait Black Memorial Prize, pentru romanul After Many a Summer Dies the Swan, în 1958 refuză ordinul Knight Bachelor oferit de fundaţia Macmillan. Alături de prietenii săi americani Gerald Heard, Buckminster Fuller, Lewis Mumford este considerat printre intelectualii de vârf ale cărui idei se bucură de un susţinut prestigiu.

Trebuie să amintim că Aldous Huxley a avut mare influenţă şi asupra prozatorilor români interbelici- Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban. Moare pe 22 noiembrie 1963. Anunţul morţii sale  a fost eclipsat de moartea împuşcarea lui J.F. Kennedy, petrecută în aceeaşi zi, şi de moartea marelui scriitor irlandez C.S. Lewis. Romanele sale satirice (Frunze veştede), utopice sau distopice (Minunata lume nouă) nu ratează niciodată scopul de a-şi captiva definitiv cititorul şi de a-l pune pe gânduri. Fin observator al societăţii în care trăieşte, critică moravurile până la caricaturizare, propunând în schimb o societate dezlegată de prejudecăţi.



Celebrul roman Minunata lume nouă, publicat în 1932, continuat cu Reîntoarcerea în minunata lume nouă, publicat în 1958, porneşte de la ideea unei societăţi distopice care, pentru a-şi ţine cetăţenii sub control, recurge la orice mijloace. Titlul cărţii este ironic: minunata lume virtuală, nu este decât un surogat de existenţă în care minciuna a căpătat grad de adevăr absolut. Originea acestei lumi se află în era Ford, momentul lansării pe piaţă a automobilului devenind punctul zero de referinţă, în locul anului 1, anul naşterii lui Hristos. Industrializarea şi supertehnologizarea vieţii, accelerate de la an la an în numele unor idealuri, au drept consecinţă dezumanizarea individului. Adevăratele valori care au contribuit la evoluţia şi menţinerea umanităţii în limitele unor standarde, valori precum: iubirea, căsătoria, liberul arbitru au fost eliminate. Întreaga societate a devenit un angrenaj în care doar câţiva indivizi au dreptul de-a alege şi de a decide pentru toţi ceilalţi.  Pentru pornirea şi pentru menţinerea acestui angrenaj în mişcarea indusă s-a recurs, în primul rând, la manipularea genetică a rasei umane.



 În sinistra clădire numită CENTRUL DE INCUBAŢIE ŞI CONDIŢIONARE PENTRU LONDRA CENTRALĂ, ovulele produse în laboratore sunt puse în incubatore şi tratate din punct de vedere fizico-chimic, astfel încât, viitorul tuturor indivizilor care se vor naşte este condiţionat încă din faza embrionară. S-a ajuns până acolo încât folosind metoda Bokanovski,  dintr-un singur embrion uman, tratat, se obţin până la 96 de indivizi prin dividerea acestuia. Şi toate astea se petrec în Sala Predestinării Sociale. 



Apoi, indivizii sunt educaţi şi supuşi unui tratament numit hipnopedie,  educaţia în timpul somnului prin repetarea de nenumărate ori a unor elemente ce rămân imprimate în subconştientul copiilor. În final rezultă o societate împărţită în caste în vârful căreia se află indivizii Alfa, care sunt şi cel mai bine dotaţi din punct de vedere intelectual. Pe treapta următoare sunt indivizii Beta, Delta ,Gama, iar la baza piramidei, Epsilon, cei mai  proşti „că nici nu ştiu să scrie şi să citească”.Chiar dacă mintea Epsilonilor nu se maturizează şi rămân ani îndelungaţi simplă masă de manevră, mare lucru nu se poate face cu ei nefiind dezvoltaţi din punct de vedere fizic. Dezvoltarea precoce a indivizilor din punct de vedere sexual este unul din ţelurile societăţii care populează era Ford. În incubatoarele de condiţionare neopavloviană bebeluşii sunt învăţaţi să urască florile şi cărţile lucruri care i-ar fi putut influenţa negativ în gândire şi le-ar fi dezvoltat imaginaţia.



Fericirea este generalizată: fiecăruia îi sunt asigurate nevoile, nimeni nu simte decât ceea ce trebuie să simtă, conflictele lipsesc pentru că nimeni nu are conştiinţa nedrepăţii. Pastilele de soma, un soi de drog, dizolvă orice posibilă frustrare sau nelinişte. Sexul este liber, încurajat şi practicat oficial la întruniri în care Marele Ford (divinitatea supremă) este venerat; legăturile sentimentale-abolite (familia nu mai există, prieteniile – mai degrabă amiciţii). Totul funcţionează precum un organism perfect în cadrul căruia părţile componente încetează să mai existe ca individualităţi. În această lume se mai păstrează urmele vechii societăţi, dar în rezervaţii izolate.



Problema acestei cărţi este că nu are profunzime, aşa cum nu are profunzime societatea pe care o descrie, căci psihicul unui locuitor al Lumii noi este redus la minim. Biologia sufocă emoţia şi întregul roman. Dacă asta a fost intenţia lui Huxley, atunci trebuie să recunosc că a reuşit de minune. Tensiunea pe care o societate distopică o exercită inevitabil nu se acumulează nicăieri în această carte. O cauză poate fi aceea că romanului îi lipseşte un personaj principal. Bernard, bărbatul Alfa – care, pe când era un simplu embrion pe “linia de fabricaţie”, a suferit un “accident” iar acum are anumite deficienţe de adaptabilitate – şi sălbaticul adus din rezervaţia în care s-a născut dintr-o mamă Alfa şi un nativ necondiţionat biologic sunt unidimensionali şi neconvingători. Presiunile la care sunt supuşi vin mai degrabă din interior decât din exterior, ele se află în vecinătatea disconfortului provocat de o astenie, nu de conştiinţa groazei în faţa unei organizări totalitare. Personajele nu realizează dimensiunea libertăţii, nu se pot raporta la ea, iar asta le goleşte de dramatism, căci nu pot evolua, nu se pot îndoi de realitatea pe care o cunosc. “Sălbaticul”, singurul personaj ceva mai substanţial, cel care subsumează o dublă experienţă, cea din rezervaţie şi cea din Lumea Nouă, este “pierdut” de Huxley undeva între prosternările sale mistico-religioase şi regretul după mama moartă. El se transformă într-o victimă colaterală a societăţii, nu în una directă.

   

 Dacă în romanul lui Orwell, 1984, în Noi-ul lui Evgheni Zamiatin şi chiar şi în Povestea cameristei de M. Attwood sau în Ţara ultimelor lucruri a lui P. Auster pulsează sentimentul unei sufocări generalizate, a unui sfârşit de lume, aici această senzaţie nu se condensează.



Obiecţia care se poate ridica este aceea că o astfel de societate se dovedeşte cu atât mai sinistră, cu cât cei care o compun sunt convinşi de perfecţiunea ei. Huxley a încercat în această carte să ne desfăşoare o asemenea posibilitate. Răul suprem e cameleonul perfect: se camuflează sub masca binelui. Din acestă cauză, lipseşte cenuşiul orwelian. Ei bine, eu cred că argumentul poate căpăta forţă doar la un curs de ştiinţe politice, nu la unul de literatură (şi ca să o spun pe aia dreaptă, am am luat parte doar la primul tip de curs). Literatura nu ar trebui să compare structuri socio-politice, ci structuri narative care le încorporează. Şi aici vreau să semnalez încă un derapaj al autorului care, în Întoarcere în lumea nouă, vorbeşte cu o oarecare superioritate despre faptul că societatea descrisă de el are o mai mare şansă de concretizare decât lumea orweliană. Dar, din fericire, valoarea literaturii nu se calibrează prin capacitatea de a reproduce realităţi.

Şi uite aşa, am ajuns să scriu mai mult despre cărţile care mă dezamăgesc decât despre cele care îmi plac.



Bibliografie : Minunata lume nouă, Aldoux Huxley, Ed. Polirom, 2003











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu